Tulburarea de adaptare, cunoscută și ca tulburare de ajustare sau depresie situațională, este o reacție emoțională și/sau de conduită, disproporționată, semnificativă clinic față de un stimul stresor. Apare atunci când o persoană experimentează, pentru o perioadă de timp, impacturi emoționale sau comportamentale negative vizibile, din cauza unor evenimente stresante de viață( boală somatică severă), unor schimbări semnificative de viață( căsătorie, naștere, schimbarea locului de muncă, pensionare…),a unei vulnerabilități individuale semnificative.

Simptome

Simptomele tulburării de adaptare sunt, în general, de natură emoțională sau comportamentală, dar pot apărea și simptome fizice ce durează de cel mult 3 luni de la apariția stresorului/stresorilor precum:

• simptome psihologice asociate cu depresia: plâns, stări de deprimare, lipsă de speranță, incapacitatea de a efectua activități cotidiene;

• simptome psihologice asociate cu anxietatea: neliniște, iritabilitate, nervozitate, îngrijorare;
• comportament agresiv sau care încalcă normele sociale;
• funcționarea socială sau ocupațională alterată;
• dificultăți de concentrare;
• gânduri sau comportamente suicidare;
• perturbări de somn;
• oboseală;
• spasme muscular și/sau dureri musculare.

Specific pentru tulburarea de adaptare este faptul că simptomele nu durează mai mult de 6 luni de la trecerea/dispariția evenimentului. Persistența acestora timp îndelungat conduce către dezvoltarea unei tulburări cronice de adaptare, anxietate, depresie, abuz de substanțe și suicid.

Tulburarea de adaptare la copii și adolescenți se poate manifesta prin ostilitate, iritabilitate, comportament agresiv, devalorizare personală, deprimare, anxietate, tulburări ale somnului, episoade de plâns, izolarea de familie și prieteni. Tulburările de adaptare netratate, la copii și adolescenți pot duce la depresie, anxietate sau abuz de substanțe.

Cauze

Orice tip de schimbare semnificativă a vieții chiar și o schimbare pozitivă, poate duce la tulburări de adaptare.

Factorii stresori pot fi recurenți (periodici) și/sau continui după cum urmează:

• Factori genetici – în funcție de temperament;
• Factori biologici – vulnerabilitate mai mare la cei care au o dizabilitate medicală severă sau o afecțiune psihică preexistentă;
• Factori psihosociali – existența altor factori de stres.

Tipuri ale tulburării de adaptare

Tulburarea de adaptare poate fi:

• acută – când tulburarea durează mai puțin de 6 luni;
• cronică – când tulburarea durează mai mult de 6 luni;

Există mai multe tipuri de tulburări de adaptare, în funcție de simptomele predominante:

• dispoziție depresivă – simptomele depresive : tristete, deprimare, lipsă de speranță, plâns;
• anxietate – simptome precum: nervozitatea, neliniștea, îngrijorarea, teamă nejustificată;
• dispoziție mixtă, anxioasă și depresivă
• perturbarea conduitei – modificari de comportament (violarea drepturilor altora, a normelor și regulilor sociale);
• tulburare mixtă, a emoțiilor și conduitei – combinație de simptome depresive și de anxietate, cu modificări de comportament;
• tulburarea de adaptare nespecificată – simptomele nu se încadreaza in niciunul dintre subtipurile de mai sus (acuze somatice, izolare socială, inhibiție profesională sau școlară).

Tratament

Psihoterapia – redobândirea funcționalității persoanei dinaintea evenimentului stresor, identificarea unor noi mecanisme de adaptare pentru ameliorarea simptomelor, învățarea unor metode eficiente de a face față evenimentelor stresante, actuale și viitoare.

Tipuri de psihoterapie:

• intervenție în criză;
• psihoterapie interpersonală;
• terapia cognitiv-comportamentală;
• tenhici de relaxare;
• terapii de familie și de grup;
• grupuri de sprijin specifice cauzei tulburării de adaptare;

În general tratamentul tulburării de adaptare nu necesită prescrierea de medicamente, dar în anumite situații sunt indicate pentru ameliorarea depresiei sau anxietății asociate tulburării.

Prevenire

Tulburarea de adaptare nu poate fi prevenită, însa pot fi luate unele masuri pentru a putea gestiona mai ușor evenimentele foarte stresante.

Este important suportul emoțional din partea familiei și a prietenilor  precum și dezvoltarea rezilienței, a capacității de a face față și a gestiona mai ușor evenimentele dificile de viață.

Psiholog – Emanuela Iconaru