Tulburarea anxioasă socială, cunoscută și sub denumirea de Fobie Socială, este definită în DSM-V (2016) drept o „frică sau anxietate marcată privind una sau mai multe situații sociale în care individul ar putea fi expus evaluării de către ceilalți” (202). Contextele în care această posibilă evaluare poate pune presiune pe individ pot fi extrem de variate, de la simpla apariție în public, la a vorbi în public și susținerea unor prelegeri, la situații noi și interacțiune cu persoane necunoscute. Se pare că tulburarea debutează în medie pe la 13 ani, conform studiilor din SUA, circa 75% din persoane semnalând debutul între 8 și 15 ani. Această tulburare necesită abordare prin prisma contextului socio-cultural în care apare, deoarece în diverse culturi ale lumii, anxietatea în mediul social e considerată naturală, o formă de respect și bună purtare.
Simptomele și diagnosticul anxietății sociale
După eliminarea oricăror cauze biologice, organice sau medicale care o pot cauza, psihologul are în vedere faptul că această anxietate socială are de obicei în spate o teamă de respingere, de depreciere, de a fi pus în dificultate, de umilire, uneori o frică exagerată chiar de ridicol, de a se face „de râs”. În funcție de gradul de severitate, această fobie poate avea manifestări variate. Copii pot avea reacții de plâns, tantrum sau crize de nervi, agățare de părinți/ îngrijitori, tendința de retragere și evitare a contactului cu ceilalți. Adulții pot ajunge să evite în mod repetat o anumită situație, pot avea blocaje de comunicare, teamă de expunere, disconfortul imens resimțit de ei în contextele fobice putând provoca deficite majore în toate planurile vieții, de la planul personal, la cel social și cel profesional.
Frica de evaluare și de aprecierea negativă constituie, conform DSM-V (2016) elementele principale în diagnosticarea fobiei sociale, persoana ajungând să se teamă chiar de unele manifestări specifice fobiei, precum tremor, transpirații, eritem facial, balbism și alte simptome. Evitarea unui context sau factor fobic poate fi „subtilă” (de exemplu, contactul vizual limitat, retragere, redirecționarea atenției spre alte obiective ori persoane), sau chiar „evidentă” (de exemplu, refuzul de a merge la școală, la facultate, la petreceri etc.).
Persoanele cu anxietate socială evaluează nerealist și exagerat posibilele riscuri și pericole de a fi evaluate negativ. În general, perturbarea se manifestă pe o perioadă de cel puțin 6 luni, deși durata poate varia – acesta fiind criteriul de diferențiere între tulburarea anxioasă socială/ fobia și frica socială tranzitorie care apare frecvent la copii și adulți. În cazul fobiei, frica, anxietatea sau evitarea interferează semnificativ cu viața și rutina persoanei, cu funcționarea socială și profesională, cu relațiile personale, creînd un disconfort clinic major. Tulburarea este evidentă atunci când o persoană renunță la a face o activitate sau chiar la serviciu din cauza simptomelor anxietății sociale, căutând posturi și activități fără prea mult contact social, activități retrase, solitare.
Există mai mulți factori care pot predispune persoana la apariția fobiei sociale, de exemplu factori genetici, fiziologici și epigenetici (caracter nevrotic moștenit de la predecesori, modele comportamentale parentale), factori de temperament și personalitate (de exemplu, inhibiție, tendințe nevrotice), factori de mediu (precum maltratare, traume și experiențe stresante în copilărie, mediu violent ș.a.).
Evaluarea psihologică identifică și comorbiditățile asociate acestei fobii și face diagnosticul diferențial pentru a identifica dacă fobia este de fapt o fobie socială și nu o agorafobie (de exemplu, cf. DSM-V, „indivizii cu tulburare anxioasă socială sunt de obicei calmi dacă sunt complet singuri, ceea ce nu se întâmplă în agorafobie”); sau o tulburare de panică, anxietate generalizată, tulburare anxioasă de separare, fobii specifice, mutism selectiv și alte tulburări psihologice.
În concluzie, apariția tulburării, conform studiilor din SUA și Europa, are la bază un istoric de inhibiție socială sau timiditate în copilărie. Tulburarea anxioasă socială necesită tratament psihologic, ea putând fi comorbidă cu alte tulburări, având simptome ce pot dezechilibra viața unei persoane pe mai multe planuri, adesea cu efecte negative asupra sănătății psihice și chiar fizice. În astfel de cazuri, psihologul este un ajutor de încredere în tratarea fobiei sociale și a dificultăților psihosomatice pe care aceasta le cauzează unei persoane.
Referințe bibliografice:
DSM-5 Manual de Diagnostic și Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale – APA, ed. 5. (2016). București:Editura Medicală Callisto.
Psiholog Ramona L. Ceciu, Ph.D.
