Tulburarea anxioasă a fost definită ca teamă fără obiect, manifestată prin neliniște psihomotorie, modificări vegetative și disfuncții comportamentale.
Tulburarea anxioasă patologică reprezintă un răspuns inadecvat la un stimul dat sau doar anticipat, real sau imaginar. Este intensă, persistentă și depășește capacitatea individului de a se adapta, devenind chiar invalidantă ca urmare a apariției conduitelor de evitare a situației anxiogene sau/și a retragerii sociale (Prelipceanu, D., 2015).
Tulburările anxioase (conform clasificării DSM IV cit. în Tudose, Tudose, Dobranici, (2011) se grupează în următoarele categorii:
- tulburări anxioase fobice (fobia specifică, fobia socială, agorafobia),
- atacurile de panică,
- tulburarea anxioasă generalizată,
- tulburarea obsesiv-compulsivă,
- reacția acută la stres,
- tulburarea de stres posttraumatică.
Anxietatea generalizată.
Această tulburare are ca particularitate teama și îngrijorarea excesivă a pacientului, care se manifestă aproape continuu, dificil de controlat și suficient de frecventă încât să apară într-un interval de minim 6 luni. Anxietatea generalizată poate provoca disconfort clinic semnificativ sau poate afecta zone de funcționare, precum domeniul profesional, social sau alte domenii importante pentru pacient (Gabbard, 2014). Subiectul este conștient de absența unei primejdii obiective, dar nu poate să se împiedice să fie cuprins de un sentiment de insecuritate. Subiectul afirmă că nu-și poate controla anxietatea, această stare fiind însoțită de dificultăți de concentrare, iritabilitate, tremor, transpirații, amețeli, palpitații, gură uscată, disconfort epigastric, dificultăți de concentrare (Ionescu, Blanchet, 2013). La acestea se asociază tensiune musculară, insomnii, neliniște psiho-motorie, teama ca o persoană apropiată va suferi un accident sau i se va întâmpla ceva rău. Intensitatea, durata, frecvența anxietății sunt disproporționate față de probabilitatea efectivă sau impactul evenimentelor receptate ca fiind un pericol (Prelipceanu, D., 2015).
Deoarece psihologii clinicieni și psihoterapeuții întâlnesc adesea pacienți care își fac cronic griji din orice și care au dificultăți mari de a munci din cauza anxietății permanente, tratamentul este extrem de important (Gabbard, 2014). Tulburarea de anxietate generalizată evoluează cronic, cu posibile remisiuni periodice și se asociază cu alte tulburări anxioase și/sau depresie. Pentru aceasta se utilizează tratamentul medicamentos cu antidepresive, durata necesară a tratamentului inițial fiind de cel puțin 6-12 luni, iar pentru tratamentul de menținere, pentru a evita recăderile, se recomandă o durată de 1-2 ani (Prelipceanu, D., 2015).
De asemenea, în vederea gestionării cât mai urgente a simptomelor de anxietate, se aplică și tratamentul psihoterapeutic. Acesta combină terapia cognitiv-comportamentală, psihoeducația, auto-monitorizarea simptomelor cu tehnici concentrate pe respirație și relaxare. Pot fi aplicate și tehnici dintr-o abordare relațională, relație terapeutică eficientă contribuind la creșterea auto-reglării afectului prin acordarea terapeutului la client atât verbal, cât și non-verbal. Se poate aplica și abordarea structurală explorând originea anxietății în copilărie, oferind un spațiu terapeutic sigur în care emoțiile reprimate, nevoile, fricile, dorințele pot fi asumate, articulate și conștientizate (Gilbert, Orlans, 2013).
Bibliografie
- Gabbard, G.O., (2014). Tratat de psihiatrie psihodinamică. București: Trei.
- Gilbert, M., Orlans, V. (2013). Terapie integrativă. 100 de puncte cheie și tehnici. București: Liber Mundi.
- Ionescu, Ș., Blanchet, A. (2013). Tratat de psihologie clinică și psihopatologie. București: Trei.
- Prelipceanu, D., (2015). Psihiatrie clinic. București: Ed. Medicală.
- Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L. (2011). Tratat de psihiatrie și psihiatrie pentru psihologi. București:Trei
Psiholog: Mihaela Funaru
